Yes, that is a Dildo, a little shiny silky Dildoooo:)
and again
and
What do you think about when you see an archangel covered in soot?
Published December 9, 2008 Uncategorized Leave a Comment”Of the polution of the stratosphere of course.
and what else?
of the habit of angels to find their way into everything
and what else?
of the chimmney in spring begining
to smoke and get clogged-up.
and what else?
oh, i think hard
an archangel covered in soot
could also be
an archangel who
set himself on fire forgetting he couldn’t burn”
Avignon. 2008. Corpul uman ca principal mijloc de expresie artistică. Cădere. Violenţă. Nud. Limită -cuvântul cult. Experienţă. Spectatorul experimentează. Işi ia pulsul propriei conştiinţe şi trece sau nu dincolo. Ediţia a 62a s-a învârtit in jurul a trei coordonate: Infernul , Paradisul, Purgatoriul şi un Dante creat cu imagini puternice, stridente, violente de regizorul italian Castellucci, artist asociat al festivalului. Au fost furtuni de polemici, ca la fiecare ediţie, bine întâmpinate de organizatori care recunosc în asta un semn distinctiv al festivalului, dovada că trăieşte, agitat( cum altfel?) creează forme artistice, interoghează vechile mijloace de expresie.
Aveam poza asta la avatar şi un prieten mi-a cerut să i-o trimit, cu o expresie de admiraţie pentru actorii care reuşesc sa joace nud. Eu i-am zis că pe scenă corpul actorului nu e corpul lui :e un simplu mijloc de expresie, un element, ca un măr de plastic din coşul cu fructe( e de plastic, da în sinea lui expresia oricărui măr care s-ar putea găsi în oricare coş cu fructe). De aici am ajuns la discuţii despre inflaţie culturală, arta ca expresie a concepţiei despre om la un anumit moment, sau nu.( se întâmplă ceva cu noi?), al treilea război mondial, eu o sa-mi duc copii la spectacole de dans contemporan? legalizarea drogurilor . o sa fumăm cu ei? etc.etc.etc.
Profesorul meu de filozofie, îmi aduc aminte , ne-a întrebat la o şedinţă de pregătire dacă credem în ceva, urma să facem un exerciţiu fictiv: fiecare urma să-şi aleagă acel ceva, din care urma să întemeieze o religie. Un coleg a zis: Banul, şi a scos-o binişor. La urmă avea obiceiul să răspundă şi el la întrebare. A zis :”omul. slăbiciunea mea, religia mea, păcatul meu. Cred în om şi nu mă pot vindeca de asta.”
Au milieu du chemin de notre vie/je me retrouvai par une forêt obscur/car la voie droite était perdue/Ah dire ce qu’elle était est chose dure/cette forêt féroce et âpre et forte/qui ranime la peur dans la pensée.
L’Enfer (Chant I), La Divine Comédie, Dante
* fragmentul precede editorialul de pe site-ul festivalului, un fel de motto al acestuia.
De câteva zile mă gândesc la bolivieni, la infuzii de mentă cu luiză , la tangouri argentiniene şi la plaje întinse. Nu e doar meritul lui Liosa aici, e o stare care a câştigat teren de câteva luni. “Poveşti despre nebunia noastră de toate zilele” e o piesă de teatru pe care o recomand celor care au ocazia să o vadă,în Piatra Neamţ sau pe la vreun festival din ţară. N-are vreun sens să spun ceva despre ea pentru că e atât de colorată de deschisă şi de plină de nuanţe -ca şi binecunoscutul şi mult iubitul nostru prunc: postmodernismul-, încât fiecare spectator iese din sală cu ce poate să ia: un borcănaş cu sânge, o chiuvetă pe post de jucărie sexuală , o sacoşă de rafie, o linie [hi:)],sau(ca sa fac legătura cu ce începusem) …un cântec portughez pe care îl declar genial ca şi jocul actorilor cu pian, cu dansul genunchilor şi cu limba încântător de jucăuşă.
Deci plaje întinse, spaţii, cer, bucăţi de lume. de ce?Raspunsul il găsiţi într-un film de care m-am indrăgostit de curând( “Into the wild”) şi după vizionarea căruia am ameţit, la modul serios, mai ceva ca dupa un fum. Filmul incepe(mai bine nici nu se putea) cu nişte versuri din Lord Byron, şi NU, tema nu e una ecologică, şi personajul nu încercă sa salveze planeta ci …omul. si dureros pentru că , zic eu, nu prea reuşeşte(accept şi păreri contrare):“there is a pleasure in the pathless woods/there is a rapture on the lonely shore/there is society where none intrudes/by the deep sea and music in its roar/i love not man the less/but nature more”
Cum se leagă toate astea nu ştiu, acesta este un post fără coeziune internă. aş fi vrut să fie un post de sfârşit de vacanţă dar nu e. Este(poate?) un post despre oameni care caută un fel de paradis şi găsesc ceva mai ciudat. Este(poate?) un post despre o stare pe care o am de ceva timp, pe care n-am s-o descriu mai mult decât până acum, pentru că n-aş vrea să plece.
si asta e o alta recomandare. Stranger than paradise-Jim jarmusch. Nici Florida nu e aşa de departe.
Zilele trecute vorbeam cu cineva despre timpul petrecut în compania celuilalt, despre întâlniri neaşteptate cu foşti colegi prieteni, despre chinul discuţiilor mărunte, despre tortura de a spune ceva atunci când nu ai nimic de spus, despre timpul mort dintre cuvinte. De ceva timp tot îmi revine în minte o secvenţă din Pulp Fiction, discuţie dintre Mia si Vincent :” Why do we feel it’s necessary to yak about bullshit in order to be comfortable? I don’t know. That’s a good question. That’s when you know you’ve found somebody special. When you can just shut the fuck up for a minute and comfortably enjoy the silence.” De ceva timp găsesc în asta esenţa starii de bine. Să taci comfortabil în prezenţa cuiva. Ciudat că nevoia asta zace în mine de nu stiu când şi debea acum mi-o formulez în minte. Realizez cât de greu şi bine e să tac comfortabil în prezenţa mea. Tot zilele astea mă bucur de o noua piesă de mobilier care mă ajută să-mi savurez gîndurile de vară cărţile şi cafeaua de dimineaţă. Un scaun balansoar. Aştept persoane dornice să împartă taceri, o cafea,o ţigara,o bere…
Noir.Des pas, beaucoup de pas dans la rue.*(ou une autre facon de marquer le temps qui passe)*
Le bruit d’une locomotive folle qui fonce vers la ville. e peut etre le bruit infernal de l’impact, peut etre que la locomotive folle est entree de plein fouet dans la gare deserte. *(le temps qui passe)*
Elle reste encore quleques seconds dans l’attente, ensuite s’eloigne.*(le temps qui passe)*
Noir. On attend le bruit d’une poste de television allume, mais qui ne capte plus aucune chaine. *(ou une autre facon de marquer le temps qui passe)*
Noir. *(ou une autre facon de marquer le temps qui passe)*
Les trois musiciens s’arretent un instant, ils se regardent. ils regardent autour d’eux. ils continuent a jouer.
*(ou une autre facon de marquer le temps arrete) *
Matei Vişniec- Paparazzi.
nu-mi place să scriu. nu-mi place să spun. nu-mi place să las să se vada. nu-mi plac concluziile.
scriu. spun. las să se vada.trag linie.
mă intreb de ce citesc.a incetat să fie acum ceva timp ceva ce fac cu sau din placere. e mai degraba unul dintre sutele de obiceiuri de consumator care imi dau durerei de cap de burtă greţuri şi pe care totuşi le fac zilnic. foarte rar ramane ceva.acum caţiva ani citeam o carte subţirică- de luat la drum lung şi de folosit în cazul nefericit in care se termina bateriile la player-Amelie Nothomb-Sabotaj din iubire-o ficţiune cu iz autobiografic. Eroina se indrăgosteşte la vârsta de 6 ani de o colega de clasă. O apariţie eterică şi mistică. se lasă chinuită de farmecul puştoaicei diabolice, se lasă călcată în picioare de prinţesa blondă. la sfârşitul cărţii autoarea recunoaşte în experienţa asta întreaga esenţă a sentimentului pe care urma să-l întâlnească în viitor sub alte forme.
prima lecţie de iubire este aceea a sabotajului-pentru că există unul slab şi unul puternic. pentru că există cel strivit şi cel care striveşte.
pentru că mama nu mi-a spus niciodata asta.
pentru că nu m-au învăţat la şcoală.
pentru că n-am văzut în filme. pentru că nu mîncam îngheţată cînd eram mica. pentru că nu alergam. pentru că nici măcar n-aveam bicicletă -?-
există unul slab şi unul puternic. pentru că ai muşcat primul. pentru că te-am lăsat. pentru că am tăcut. pentru că am plecat.pentru că a durut.pentru că ai trişat. pentru că am trişat.
lucrurile boeme sunt cliesee, tocmai pentru ca asa trebuie sa fie:
mersul in vama. sticlele golite. nasurile inrosite. iaurtul de dimineata. intepatura de pe limba. sa stai tolanit la soare. durerere de cap. piele arsa.
zilele noastre de soare ies din clisee. am avut de o mie de ori senzatia ca undeva in jurul meu e o mini camera de filmat.cineva urmeaza sa dea lovitura.
scenariul e prost.
apa e buna de baie. plaja e mai frumoasa si mai curata. sunt cativa oameni. bere. exces de kundera,pupa russa: goala si mostruasa in nisip. viata e in alta parte.febra si banalitatea acestei singuratati.linistea organica a raiului de carne.iluminari marunte.multe si marunte. radem…
in camera noastra se gaseste o infioratoare carpeta din seria rapirea din serai. natura cu cerb si caprioare. haosul sta asezat intre flori de plastic si mileuri brodate.crema lotiune prosop, de rontait ineul meu? il cautam.
de fapt, viata nu e in alta parte. e aici cu mine pe sezlong :ciocnim si dam pagina, adimram, suspinam, privim,uitam. picioare lungi indesate in nisip. copii la mare.nu-mi pot alcatui in minte ceva mai adorabil.albi si mici.
-Putem sa lecturam impreuna.-putem…sa vin langa tine?.- cum vrei.
-imi amintesc o poezie cu un tip care traia capturat in visul cuiva. si se ruga de persona respectiva sa viseze.sa il viseze.ca sa traiasca. ca sa prinda contur.stiu doar inceputul:”poate ca ma viseaza cineva\De aceea gesturile imi sunt atat de moi si de neterminate\de aceea contururile mi se sterg secunda cu secunda\si faptele mi se topesc”
-e cald cu tine e cald.
-nu esti mica.incapi aici.
-gata soare?
-sunt unii dintre cei mai frumosi pe care i-am vazut.
am plecat la mare cu melodia asta in cap, m-am intors cu ea. refrenul are gust de blackstone.cherry. same old:)
“There’s a mow low feeling around me
And a stone cold feeling inside
I’ve got to find somebody to help me
Ill keep you in mind”
Azi noapte am visat ca ploua . Pe magheru.Eram imbracata intr-o rochie roz. imi pipaiam pulpele si erau ca o coca moale asta imi dadea o senzatie placuta. un tip blondutz cu parul strans cu o bentita zicea ca sunt o aparitie ciudata si ma intreba de ce nu urc la ei. eu mergeam fara sa ma opresc, tipul aparea din nou langa mine. vedeam ca-mi plutesc mainile, asa cum raman la suprafata cand te balacesti in apa sarata. si ma gandeam ce noroc pe mine. ploua dar mie imi plutesc mainile la suprafata ca doi pesti, ca doua baloane. imi aminteam ca sorescu zicea ca oamenii indragostiti devin “fiinte baloane”. ajungeam la un magazin si realizam ca plecasem de acasa(care?) fara nici un ban. da vroiam sa beau o bere. de ce nu mi-ar fi oferit cineva o bere? afara ploua si mainile mele plutesc sunt imbracata intr-o rochie roz aer lichid carne plastilina. baiatul blondutz imi ofera 50 de mii. primesc rest 90 si berea. o gura, e bine.
Dimineta lenevesc in pat cu geamul larg deschis. e un pic mai racoare. se aud sunete infundate si carolina, vecina mea minuscula e treaza de la 7, la 8 pleaca cu bunica la plaja in Lacul Sarat, minunatia asta de statiune braileana.Ma trezesc cu gandul la cana rosie si in timp ce beau cafea tanjesc dupa aparatul de radio de la Bucuresti. si dupa Guerilla de dimineata.
Pielea mea pare mai alba decat de obicei, doamna Zenovia zice ca sunt “rea de carne”, ca asa am fost mereu.cicatricea mea rozalie se vindeca greu.sa stau mult la soare. o sa dispara treptat. o sa ramana o dunga -alba.
Vara asta imi iau bicicleta.
scriu pe blog.
ma uit la filme citesc.
imi indrept coalana.
iau lectii de la un logoped.
Niciodata n-am stiut de ce mergi la teatru. nu stiu daca place. nu stiu daca face bine. nu stiu daca relaxeaza. stiu doar ca produce. un sentiment oarecare. te deschzi la un nasture. bei o gura de apa. iti doresti sa iesi. ameitit. te asezi pe prima banca, cu fata in sus te uiti fumezi o tigara si accepti cu indurare cat e de caraghios jocul. nu al actorilor.
Spectacolele lui Afrim sunt un fel de placere bolnava. si merg cat mai aproape de epiderma. o reactie aproape fizica. o intepatura de ac la inceput .un dulce amar. amoritit. un fel de uitare si de aducere aminte. intr-un final acelasi ac. si eliberarea, amara. am vazut cam tot ce se poate vedea. la inimi cicatrizate m-am simtit rau, spre sfarisit am simtit ca trebuie sa ies. am vrut sa ma ridic si n-am reusit. niciodata nu reusesti. il vezi pana la sfarisit, chiar daca printre degetele cu care iti acoperi ochii.
Joi.mega.joy! ce servim joi? supa, cu carnea care nu e atoasa, galdabosi, piftie si vin ,pateuri, laxative, musama frumoasa, taitei( cu varza!), grotesc( cat cuprinde!), scleroze, pierderi temporare si totale: de memorie de demnitate de viata si de minte, decrepitudine, povesti, refulari si defulari, sexualitate morbida, si …muzica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! afrim stie sa-si contureze personajele si aici o face excelent.si aduce totul aproape(si fizic, pentru ca locurile spectatorilor sunt amplasate pe scena, sala este goala). si razi tinandu-te de burta. si recunosti bibeloul in forma de cal. eu il stiu, e unul dintre bibelourile alea universale pe care fiecare bunica, strabunica, il are acasa. ( l-a avut bunicamea – il primese cadou?-, il daduse maicamii, parca il vad langa televizor,fratemiu i-a rupt un picor cand eram mai mici, bunicamea l-a lipit am impresia ca l-a luat inapoi. cand s-a mutat la bloc l-a pus intr-o cutie bunicamiu l-a scapat si la prapadit de tot:)). regizorul face cu grotescul ce stie el mai bine sa faca: il faramiteaza, ii da viata, il toarna in pahare cu ornamente, care nu sunt din acelasi set, si il serveste specatorilor: sa bem, sec , pana la ultima picatura!!!!sa spargem paharul si sa nu ne speriem. sa mai jucam un pic ascunsa cu viata, cu moartea. apoi sa cantam impreuna cu actorii :”te-ai curvit la batranete!!!!!!!!”, sa acceptam ca barbatii sunt, la urma urmei niste “futati”. sa ne intoarcem acasa. sa mancam sanatos, organic, sa plantam cinci pomi, sa salvam planeta; apoi sa inchidem lumina. si sa asteptam urmatoare reprezentatie.
Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!
