De câteva zile mă gândesc la bolivieni, la infuzii de mentă cu luiză , la tangouri argentiniene şi la plaje întinse. Nu e doar meritul lui Liosa aici, e o stare care a câştigat teren de câteva luni. “Poveşti despre nebunia noastră de toate zilele” e o piesă de teatru pe care o recomand celor care au ocazia să o vadă,în Piatra Neamţ sau pe la vreun festival din ţară. N-are vreun sens să spun ceva despre ea pentru că e atât de colorată de deschisă şi de plină de nuanţe -ca şi binecunoscutul şi mult iubitul nostru prunc: postmodernismul-, încât fiecare spectator iese din sală cu ce poate să ia: un borcănaş cu sânge, o chiuvetă pe post de jucărie sexuală , o sacoşă de rafie, o linie [hi:)],sau(ca sa fac legătura cu ce începusem) …un cântec portughez pe care îl declar genial ca şi jocul actorilor cu pian, cu dansul genunchilor şi cu limba încântător de jucăuşă.
Deci plaje întinse, spaţii, cer, bucăţi de lume. de ce?Raspunsul il găsiţi într-un film de care m-am indrăgostit de curând( “Into the wild”) şi după vizionarea căruia am ameţit, la modul serios, mai ceva ca dupa un fum. Filmul incepe(mai bine nici nu se putea) cu nişte versuri din Lord Byron, şi NU, tema nu e una ecologică, şi personajul nu încercă sa salveze planeta ci …omul. si dureros pentru că , zic eu, nu prea reuşeşte(accept şi păreri contrare):“there is a pleasure in the pathless woods/there is a rapture on the lonely shore/there is society where none intrudes/by the deep sea and music in its roar/i love not man the less/but nature more”
Cum se leagă toate astea nu ştiu, acesta este un post fără coeziune internă. aş fi vrut să fie un post de sfârşit de vacanţă dar nu e. Este(poate?) un post despre oameni care caută un fel de paradis şi găsesc ceva mai ciudat. Este(poate?) un post despre o stare pe care o am de ceva timp, pe care n-am s-o descriu mai mult decât până acum, pentru că n-aş vrea să plece.
si asta e o alta recomandare. Stranger than paradise-Jim jarmusch. Nici Florida nu e aşa de departe.
0 Responses to “Mai ciudat decât paradisul.”